De ce? Din dragoste!
Autor: Tabita Silaghi  |  Album: În palma lui zâmbesc!  |  Tematica: Paște
Resursa adaugata de TabitaSilaghi.10 in 07/04/2026
1 / 1
De ce-ai ales calvarul când în ceruri
Toți îngerii Te lăudau în cor?
De ce ai coborât jos între oameni
Și Te-ai lăsat supus, în voia lor?

De ce, tăcut, ai ascultat mulțimea
Cum Te-acuza în fața lui Pilat,
Când Tu aveai în cer toată puterea,
Aveai un Tron de Mare Împărat! ?

De ce, smerit, Tu ai urcat calvarul,
Când legiuni de îngeri așteptau
Doar un cuvânt ca să rostească Fiul
Și toți, deodată, Te înconjurau?

De ce, străpuns în mâini și în picioare,
Te-au țintuit ca pe un blestemat?
Iar Tu, Isus, cu ultima suflare:
„Iartă-i, Tată!”, pe cruce Te-ai rugat...

Sunt multe întrebări, însă răspunsul
Este același, e înălțător:
Isus venit-a să împace omul
Din DRAGOSTE cu al Său Creator.

Din dragoste, El a ales calvarul,
Și-a suferit pedeapsa-n locul meu.
Din dragoste ne-a împăcat cu Domnul,
Să fim odată-n cer cu Dumnezeu.

Din dragoste nu a răspuns cu ură,
Ci gura Și-a închis naintea lor.
El a răbdat, cum scrie în Scriptură,
Ca să salveze omul muritor.

Dar n-a putut pământ să Îl țină:
A treia zi, din morți S-a ridicat
Și S-a-nălțat la Tatăl, în lumină –
Să știe toți: Hristos a înviat!

S-a împlinit, astfel, cu El Scriptura
Care vorbea de un Mântuitor,
Căci n-a cedat, ci a răbdat ocara,
Și este azi al nostru Salvator!

Deși avea puteri să poruncească,
Isus a fost în toate-ascultător.
El a venit Scriptura să-mplinească,
O pildă în trăire, Veghetor!

Ca eu să fiu salvat, să am viață,
El S-a făcut păcat în locul meu.
Ca să trăiesc, să fiu în siguranță,
Și-a dezbrăcat haina de Dumnezeu.

Isus veni în lume pentru tine,
Și a plătit cu sânge vina ta,
Ca viața să-ți ridice din ruine –
El a murit pe cruce-n Golgota.

Îți cere-un lucru: inima întreagă
Să o predai, din DRAGOSTE, doar Lui.
Și chiar de-ți pare calea grea și lungă,
Să nu cedezi în fața răului!

Căci va veni o zi de înălțare!
Precum Isus din morți S-a ridicat,
Ne-om înălța spre zările albastre,
Noi toți acei ce-n lume L-am urmat!

Pășește bucuros pe-această cale,
Căci și Isus, cândva, păși pe ea.
Sfârșitu-i sus în cer, nu jos în vale –
O, drag creștine, nu descuraja!
Amin! 09.04.2024, Surduc, Bihor
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 64
Opțiuni