El ne dă înțelepciune
Autor: Augustin Tecar  |  Album: Epistole în versuri volumul 2  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de Tecarte in 04/04/2026
1 / 1
Efeseni 1:17

El ne dă înțelepciune
Să-L cunoaștem îndeajuns.
Prin Cuvânt mereu ne spune
Să trăim în fapte bune,
Slujind pe Cel ce-i necuprins.

Cuvântul Lui ne dă lumină
Și-ndreptare-n tot ce-i sfânt;
Că noi Îl așteptăm să vină
Cu pacea Lui ce ne-nsenină
În alergarea pe pământ.

Cuvântul Lui e veșnic soare
Ce ne-ncălzește-n vijelii.
Ne întărește-n încercare,
Ne-ncurajează la răbdare,
Cugetând spre veșnicii.

Cuvântul Lui ne dă povață
În frământările vieții.
Să nu mai bâjbâim prin ceață,
Ci să privim spre-o dimineață
Când Îl vom vedea cu toții.

E-o dimineață strălucită
Când Soarele Isus Hristos
Și Mireasa Lui gătită,
De-această lume neoprită,
Se va-nălța de-aici de jos.

Se va-nălța spre Paradis,
Spre cerul slavei Sale.
Va fi o clipă ca de vis,
De bucurii de nedescris,
Când vom cânta doar osanale!

Lumina Lui ne luminează
Calea înspre veșnicie.
A Lui turmă-naintează
Că Duhul Sfânt o ține trează
Și-i dă pe cale bucurie.

El ne luminează mintea
Să cunoaștem adevărul.
Și, păstrând îmbrăcămintea
Cuviincioasă-n toată cinstea,
Să nu întinăm altarul.

El ne dă înțelepciune
Pentru orișice vorbire,
Pentru orice acțiune,
Ca toate-ndemnurile bune
Să se vadă în trăire.

Niciodată să nu fim
Pentru nimeni poticnire.
În curăție să trăim,
Cărări drepte să croim
De folos spre mântuire.

Înțelepciunea ce-o primim
Din Scriptură, prin Cuvânt
Ne dă puteri să biruim,
Poticnire să nu fim
Ci lumini pe-acest pământ.

Doamne, fă lumina Ta
Să ne lumineze pașii!
Vrem smeriți a te urma
Câte zile ne vei da,
Cum au făcut și-naintașii.
Amin.
(Joi, 15 august 2024)
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 18
Opțiuni