Nu știu
Autor: Tudor Doina  |  Album: Domnul te Cheamă  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Doina1994 in 19/03/2026
1 / 1

Nu știu cu cine să vorbesc
Când lumea nu mă mai aude
Nu știu la cine să privesc
Când tot în mine încet se rupe.

Nu știu să schimb inima mea
Când nu mai are ia direcții
Nu știu să strig la cineva
Că toți mă văd ca niște resturi.

De și încerc ca să apuc
De tot ce în lumea asta are
Dar tot ce fac încet tot rup
Și nu mai văd deloc scăpare.

Și văd odată cum cânta
Un om în cea a lui cântare
Despre Isus când El spunea
Că doar prin El avem salvare.

Și ascultam cum lăuda
Și inima îmi bătea mai tare
Ziceam El poate a mă salva
Din acea mare încercare?

Și am simțit cum lacrima
Curgea în șir fără încetare
Încet adînc mă cerceta
A omului acea cântare.

Cu pași mărunți mă apropiam
Văzând cum lumea toată plânge
Și se rugau și se închinau
Parcă cu lacrimi pân' la sînge.

M-am pus jos și mă miram
Oare toți suferă ca mine,
Stăteam jos și mă gândeam
Și eu mă vaiet că nu-s bine.

Și un fior simțita tare
Din cap și până în picioare
Și dintr-o dată am realizat
Și eu pot fi de El iertat.

La El Isus eu am iertare
Căci El e vesta de salvare
Dar trebuie și să ascult
Nu numai să primesc eu mult.

Și prima dată o rugăciune
În genunchi ma pus pe mine
Și Lui Hristos m-am descărcat
Ce luni și ani ce am păstrat.

Și astăzi eu sunt mărturie
Pentru credința mea cea vie
Și spun un adevăr curat
Domnul Isus El ma salvat.

Nu a fost mâna cea de om
Ci a fost mâna cea de Domn
Ce ma primit și transformat
Iertare mi-a dat de păcat.

Nu știu cum este viața ta
Dar pot eu să îți spun așa
Tu nu ești singur pui de om
Tu ai ca Tată în cer un Domn.

De nu știi cum tu să îl găsești
Îți dau un sfat dacă îl primești
Du-te în odăița ta
Și spune-i Domnului așa:

Isuse al Meu prieten bun
Ce mă cunoști din tinerețe
Eu vreau păcatul meu să-l spun
Te rog ascultă așa cum este.

Eu sunt un om ce am greșit
Crezând, pot totul fără tine
Făceam ce tot eu am dorit
Crezând că în toate merge bine.

Și le făceam rău tuturor
Crezând că eu le fac un bine
Dar ei plângeau, ziceau să mor
De atîta ce aveam cruzime.

Dar unii s-au rugat la tine
Din dragostea ta pentru ei
Tu ai hotărît să vii la mine
Și să mă scoți tu dintre lei.

Tu știi că eu din sărăcie
Am vrut să am să dovedesc
Că pot și nimeni nu-i ca mine
Și viața pot să o trăiesc.

Și din motive multe Doamne
Eu am rănit și am greșit
Dar te rog iubit Isuse
Tu să mă ierți că am pierdut.

Anii în grabă în lumea aceasta
Toți îi pierdeți în zadar
Căci fără Domnul viața asta
Se transformă într-un calvar.

Și de aceea Doamne sfinte
Îți mulțumesc că m-ai primit
Și mulțumesc eu celor care
Ce s-au rugat și m-au iubit.

Aceasta este rugăciunea
Oricine ai fi tu om frumos
Căci fără Domnul lumea asta
E fără viață și folos.

Nu știu cine acum citește
Sau cine ascultă recitind
Tu mai ai o șansă astăzi
Să vii la Domnul căci nu-i timp.

Nu știu cum te cercetează
Acest poem mic pământesc
Dar cei la Domnul tot urmează
Cu mult alai Împărătesc.

Și știu că când te vei întoarce
La Domnul Isus Domn iubit
Vei fi fericit în toate
Așa cum Domnul a promis.

Nu știu cine ești acuma
Dar într-o zi ne vom vedea
Acolo în cer unde iubirea
Ce nimeni nu ni-o va lua.

Și Domnul nostru Scump Părinte
Ce viața Lui și-a dat-o în dar
Ca noi să fim cu El în ceruri
Să împărățim cu El în rai.

Așa e viața unui suflet
Ce este greu împovărat
Dar de te pocăiești acuma
Vei fi tu Binecuvântat.

Prin credință adevărată
În Hristos Isus să avem
Și prin Harul ce ne învață
Slavă veșnică să-i dăm.

Domnul este Bogăția
Celui ce se încrede în El
Prin El apuci tu veșnicia
Și viața veșnică avem.

Nu știu când va veni vremea
Când va veni Stăpânul Meu
Căci Cel Ce Este Omega Alfa
Este al nostru Dumnezeu.

Lasă trecutul mergi înainte
Căci Domnul te-a iertat de mult
Fii puternic și ascultă
Căci vine Domnul în curând.

Eu sunt un om micuț în lume
Și Domnul ma primit cum sunt.
Nu e târziu și pentru tine
Tu crezi că aici e Duhul Sfînt?


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 18
Opțiuni