Ultimul cânt.
Soarele timid din mare iese.
Franjuri soarelui, broboade de apă.
Pe valuri, sclipiri de soare ivit.
Cunună de lauri, limonii în infinit.
Bolta cerească se încununează.
Luceafarul zilei pe ea tronează.
Azurul esmerald își șterge urma,
Lăsând cerul curat să apară luna.
Al nopții eclipsă galactică, eden de vis,
Taină ascunsă în al nopții abis.
Au fost zile cu lumină, bucurie,
Nopți unde regina nopți înflorește.
Pe stăvilarul sidefiu al cupolei înstelată,
În lumina de soare, luna stă înfășurată.
Las ușa inimii deschisă, Doamne, să intri.
Deschide izvorul să curgă în mine bucurii.
Nu întoarce fața, ascultă ascunsele doruri.
Suluri de papirus așezate la tronul vieții,
În ele vei găsi inima ce-și caută anii,
Care au stat în așteptare ca Tu să vii.
Pe tava cerului iubirea mea am pus.
Dorințe înfășurate în plâns.
În mâini pune-mi sceptul de lumină.
Doamne, iartă marea mea vină.
Spre albastre zări trimit flăcări de speranțe.
În pridvorul meu e încă soare.
Privește, găsești acolo bune roade.
Azi ți le proștern la picioare.
La tâmple ninge tot mai mult.
Pășesc agale, fără întrebare, tăcut.
Las în urmă triste umbre,
Drumuri, poteci, cărări de încercare.
Mă avânt urc spre înălțimi.
Spre sfinte taine ale veșniciei.
Calc peste amurgul seri tăcut.
Rubinul cade în asfințit.
Eu voi cânta până ai să vii.
Prin vremi și anotimpuri.
Cânt în primăvară printre ghiocei.
Cânt în vară în luncă printre brebenei.
Cânt în toamnă în codru ruginiu.
Îl animez că e părăsit, pustiu.
Tămâiez melodia cu parfum de rășină.
Calc covorul de frunze, ultima redută.
Cânt în alb anotimp.
Tristul ritm fără timp.
Pe coardele de ghiață.
Final de viață.


Alghero/17/03/2026