Curge lin viața
Viața curge lin în piept,
Ca un râu cu șoapte, încet,
Tăcută, adânc, plină de dor,
Purtând vise, amintiri în zbor.
Izvor nesfârșit de întrebări,
Anii curg în valuri moi,
Printre pietre, grele încercări,
Bucurii pierdute, doruri noi.
Curge viața în briza lină,
Parfum de mare, apa blândă.
Pe malul vieții, triste priviri,
Adâncul adună mulțumiri,
Dorul plânge-n amurguri târzii,
O rugă, Doamne, de ce nu vii?
Sufletul dulce-amar, gând zburător,
În lacrimă parfum de nur...
O, Doamne, cât Te-am așteptat
Printre dureri cu gând pierdut,
Ani întinși în fâșii lungi,
Au secat frumoasele primăveri.
Zdrobită-n zbor, îndurerată,
Doamne, ridică-mă iară,
N” lumina mea interioară,
Asfințitul să-mi dea putere,
Raza rubinie mângâiere.
Leagă-mi inima de raza Ta,
Întinde-Ți mâna, dă-mi salvarea,
Ocrotirea, îndurarea.
Chemarea mea răsună,
Ca o pasăre de fum se înalță.
Fiecare bătaie de aripă,
E o scânteie de speranță,
Obosită aripă frântă,
În furtuni de stânci zdrobită.
Azi, peste crestele tăcerii,
Prin ceața norilor albi,
Din credință țes o pânză,
Mă leg de cer, mă avânt în luptă,
Încingătoarea îmi e slabă,
O împletesc cu nădejde, speranță.
În coșul din aripa de vânt,
Doamne, găsești al meu tânguit.
Ascultă-l Doamne, în șoapta nopții!
În ecou, fărâme din lumini,
Teama zvâcnește la orizonturi,
Nădejdi pierdute-n nișele așteptării...
Am căzut, m-am ridicat,
Am luptat să fiu iertat;
Îmi doresc mult mântuirea,
Noi doi, eu și ”Tu” pentru totdeauna.
Alghero/24/02/2026