Veghere

În vremurilea-cestea grele
Ce-acum predomină viaţa,
Când zilele ce vin sunt rele
Pe Terra se aşterne ceaţa.

Dar întunericul deşi e mare
Şi nori şi negura se-ntinde,
Va lumina şi mândrul soare
Şi razele lui ne-o surprinde.

Astfel, lumina strălucitoare
Va pătrune-n orice ungher,
Pregătindu-ne-n schimbare
Când sus vom fi luaţi la cer.

Deci la veghere, toţi zeloşi,
Şi seara şi la miezul nopţii,
Chiar la cântarea de cocoşi
Să fim trezi, pe zidul porţii!

S-apreciem, e vreme-acum
Ca nu cumva fără de veste,
Venind, noi obosiţi de drum
Să dormim cât har mai este.

Când uşa harului s-o-nchide
Pentru tot omul pe pământ,
Nimeni n-o va mai deschide
Să afle-al Domnului Cuvânt.

Flavius Laurian Duverna
26 ianuarie 2009