Veghere
Autor: Ica Dragoi  |  Album: Cetatea eternă  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de valeriamida in 16/06/2022
Noi, cei care- am încheiat legământ cu Dumnezeu,
Să fim treji veghind pe cale împlinind Cuvântul Său.
Ancoraţi să fim de Domnul cerul să-l avem în gând,
Să trăim în armonie cât suntem pe-acest pământ.

Să fim făcători de bine ajutând pe cei sărmani,
Să fim buni purtând de grijă la văduve şi orfani.
Cuvântul aşa ne spune, fapte bune să-mplinim,
Căci răsplata va fi mare, de la Domnul o primim.

Exemplu să fim în toate plini de Duhul sfânt mereu,
Ca toţi cei din jur să vadă că suntem din Dumnezeu.
Vorbirea dreasă cu sare, s-o avem plină de har,
Suntem mântuiţi prin Jertfa lui Isus de pe Calvar.

Să-L urmam pe Domnul Isus, al nostru Mântuitor,
Dându-I slavă şi onoare, El e Domnul domnilor.
Cu El avem biruinţă orişicât de greu ar fi,
Mergem cu El prin credinţă până când va reveni.

Ochii aţintiţi spre ceruri să-i avem necontenit,
Căci curând pe nori de slavă vine Mirele iubit.
Aleluia, Maranata gata să fim pregătiţi,
Căci se-apropie răpirea pentru toţi cei mântuiţi.
Amin!



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 544
  • Favorită: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni