Grădina sufletului

În grădina tăcută a inimii mele,
Au răsărit flori fără glas,
Nu le-am udat cu lacrimi de teamă,
Ci cu speranță și har.

Un crin alb îmi vorbește de curăție,
Un trandafir — de jertfa iubirii,
Iar firava floare de câmp
Îmi amintește smerenia zidirii.

Când vântul îndoielii mă clatină,
Parfumul lor urcă în rugă,
Și-n taina luminii divine
Durerea încet se dezleagă.

Doamne, fă-mă o floare în grădina Ta,
Să cresc în credință și pace,
Să-nvăț să înfloresc pentru alții
Chiar și atunci când inima tace.

Iar când seara vieții va coborî blând,
Să nu rămân doar o petală căzută,
Ci un semn de iubire curată,
În mâna Ta nevăzută.