Fericiți cu-adevărat
Cei ce în credință cresc
Sunt doar cei cu trai curat
Și cu suflet nepătat.
Cei răi nu se veselesc,
Ci de-aici în iad trăiesc.

Omul suferă și luptă,
Face totul ca în lume,
Doar va deveni om mare
Și i se va da onoare,
Doar va câștiga renume
Și lucruri mari să își asume.

Dar când le câștigă, bietul,
Vede ce nenorocire,
Ce deșărtăciune tristă
Pe acest pământ există,
Și este-această „fericire”
O trecătoare amăgire.

Cât ar vrea ’napoi s-ajungă
Iar și fără-aceste toate,
Ca să nu-l mai știe nimeni
Cum a trăit printre oameni.
Cât ar vrea, dar nu se poate
Doar cu rele adunate.

Fericirea nu stă-n locul,
Ci în starea-n care ești
În această lume cârnă,
Nu de-mprejurări atârnă,
Ci de felul cum trăiești
Și lumina răspândești.

Nu de locul unde te-afli,
Ci de starea ta-n Hristos,
Părtășia ta cu Domnul,
Nu-n afară, ci-nlăuntrul
Sufletului credincios,
Dezlegat de tot ce-i jos.
Amin.
(Miercuri, 9 decembrie 2020)