Sub Harul Tău

Doamne, pe drumul vieții mă conduci,
Când pașii mei se clatină ușor,
Tu pui în inimă lumină vie,
Și-mi dai putere, pace și fior.

Când norii grei acoperă privirea,
Și inima se teme-n taină iar,
Tu ești nădejdea care nu se stinge,
Izvor de viață, sfânt și dulce har.

În zile line, pline de tăcere,
Îți simt prezența caldă, mângâioasă,
Tu-mi umpli sufletul de bucurie,
Și-mi faci credința vie și frumoasă.

Când timpul trece ca un râu năvalnic,
Și anii scriu pe chipul meu tăcere,
Tu ești același, veșnic, fără margini,
Izvor de pace, viață și putere.

Primește, Tată, cântul meu smerit,
Nu am alt dar decât credința vie,
Te chem să fii lumina mea curată,
Și sprijin sfânt pe drumul spre vecie.

Când vine noaptea grea peste pământ,
Tu ești lumina care nu apune,
Sub aripa Ta sufletul se odihnește,
Și pacea Ta în inimă rămâne.

Iar când va fi să plec din lumea mea,
Cu ochii sus spre slava Ta senină,
Voi ști că viața nu se stinge-n moarte,
Ci înflorește-n veșnica lumină.