Frați în Domnul
Autor: Ionescu Petru  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de IonescuP292 in 11/02/2026
1 / 1
Frați în Domnul

Nu suntem de-același neam
Nu suntem de-același sânge
Dar harul ne-a fost trimis
Pe noi să ne poată strânge,
Sub același legământ,
Sub aceeași sfântă lege
A iubirii ce cu drag
Din mocirlă ne culege.
Nu suntem toți dintr-un loc
Și nici dintr-un timp anume
Dar suntem apropiați
Într-un veșnic și-un sfânt Nume
Într-un Nume minunat
Așa cum n-a fost vreodată
Al Celui ce-a fost trimis
De Neprihănitul Tată.
Nouă ni s-a dat în dar
Dezlegarea din robie
Spre-a trăi conduși mereu
De Acel din veșnicie,
Ce la toți ne-a dăruit
Și credință și salvare
Ca în fiecare zi
Să-L urmăm în ascultare.
Noi avem de străbătut
Un drum spre o sfântă țară
În care nu vor mai fi
Dureri și lacrimi să doară,
Însă suntem îndemnați
În orice zi pe cărare
Să ne luptăm necurmat
Cu ce vrea să ne doboare,
Căci purtând în inimi jar
De iubire și răbdare
Răul nu va mai putea
Să ne ducă spre pierzare.
Să purtăm sarcini mereu
Cu aleasă prețuire
Pentru cei ce sângerând
Așteaptă o izbăvire,
Căci așa vom lumina
Celor ce din rătăcire
Vor să vină la Isus
Pentru-a primi mântuire.
Doar dacă ne vom iubi
Fără vreo deosebire
Și-ntr-un duh vom fi uniți
Într-un gând și o simțire,
Cei din jur își vor dori
Și ei astfel de trăire
Și cu drag vor alerga
Să primească izbăvire.
Vor dori a asculta
Degrab' vor lua aminte
La Cuvântul Domnului
La cereștile-I cuvinte.
Ne-ncetat își vor dori
A trăi cu-nțelepciune
Cu o dragoste arzând
Ce mereu să-i încunune
Și în fiecare zi
Vor dori ca să arate
Bunătate tuturor
Făcând ce scrie în Carte.
Să ne dorim deci de-acum
S-avem o sfântă purtare
Pe Cărarea Domnului
Trăind doar în ascultare,
De Cuvântul minunat
Ce ne-aduce sfătuire
Lăsându-ne prelucrați
De Domnul, de-a Lui iubire.
Astfel dacă-n orice zi
Vom trăi doar în lumină
Cu inima necurmat
De a Lui prezență plină,
Vom fi far luminător
Pentru orișice ființă
Îndrumându-i spre-a veni
La Domnul cu pocăință
Și în fiecare zi
Plini de-o sfântă bucurie
Iubitori vom fi mereu
Frați în Domnul pe vecie.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 18
Opțiuni