Mai ușor criticăm

Mai ușor criticăm decât să iubim,
Mai repede judecăm decât să iertăm,
Vedem paiul mic din ochiul altuia
Și grinda noastră nu vrem s-o aflăm.

Mai ușor vorbim despre adevăr
Decât să-l trăim zi de zi,
Știm versete, știm ce „ar trebui”,
Dar greu e să murim față de noi.

Mai ușor ne rugăm cu glas frumos
Pentru cel rănit, căzut la pământ,
Dar pașii noștri rămân pe loc
Când ajutorul cere fapt și avânt.

Spunem: „Doamne, Tu poartă-i de grijă”,
Și credem că ne-am achitat deplin,
Uitând că uneori Dumnezeu
Vrea să fie mâinile noastre — chiar acum, aici, prin noi deplin.

Mai ușor lăsăm să facă alții
Ce Tu ne-ai chemat să împlinim,
Așteptăm frați mai vrednici, mai tari,
Și ne scuzăm: „Eu nu știu… nu pot… nu-s pregătit”.

Vedem nevoia, dar trecem tăcuți,
Gândind că altcineva va veni,
Când poate chiar rugăciunea aceea
A primit ca răspuns inima mea… și pașii mei.

Credința fără fapte e slabă,
E foc fără jar, e drum netrecut,
Căci Hristos n-a iubit de la distanță,
Ci S-a apropiat, S-a frânt, S-a făcut.

Doamne, dezleagă-ne mâinile strânse,
Și inima prinsă de „nu e rândul meu”,
Fă-ne disponibili, nu doar corecți,
Ascultători prin viață, nu doar prin crez greu.

Învață-ne să fim răspuns viu
La rugăciunea celui ce suspină,
Să nu trimitem doar cerul spre el,
Ci să coborâm noi cu cerul… prin milă divină.

Și când vom sta înaintea Ta,
Să nu aducem doar vorbe și dor,
Ci urmele pașilor făcuți în iubire
Și mâinile goale… dar pline de harul Tău sfânt ajutor.

Amin