Popor cu steagul frânt...
Alexandrina Tulics, album Destine

S-a scris pe inima ta
cu priboiul de fier înroșit,
când ai fost prăduit,
popor încercat și greu asuprit…
au trecut hoarde barbare,
ți-au luat ce-aveai mai de preț,
cântece, feciori cu ochi de cicoare,
răpitorii fugind cu mioare răpite la piept…
ai răcnit îndelung de durere,
ai strigat cu toată inima-ți zdrobită din piept,
și n-a venit nimeni să te întrebe:
- Mai poți?
sau: Ridică- te,
popor de dispreț! …
Am crezut
că, vremurile aspre,
au trecut demult
și nu vor mai fi,
dar hohote de plâns din depărtare,
se-aud din poporul durut;
în gene, mi se furișează lacrimi,
și plâng ca un nou născut;
poporul meu din depărtare,
cu plânsu-n piept
și steagul frânt…
te rup a câta oară?
Spune:
și câte lacrimi îmi trimiți,
ce-atât mă dor
și câte m-au durut? !