Atunci, nu vom putea spune
Am fost păstor, prezbiter,
Și credeam că asta ajunge
Să avem aicea jos un nume,

Alegerile le-am aranjat,
Ne-am dorit aicea cinste,
Să ne știe tot poporul,
Că noi, suntem învățătorul.

Domnul privește spre noi,
Ne dă timp să ne pocăim,
Sinceri, în fața Lui să venim,
Să nu încercăm, să-L păcălim!

Cuvinte frumoase am rostit,
Mintea poporului am sucit,
Dar… noi, nu ne-am pocăit.
Am vrut să ni se dea cinste,

Adunările din jur să știe
Că noi, am fost aleși părinte,
Peste toate sufletele sincere –
Doamne! Cum de ne mai rabzi?

Mare! . . teatru am jucat,
Pe frați i-am înduplecat,
Ca noi, am fi foarte curați,
De Tine, Doamne, luminați.

Domnul ne vorbește acum:
De vicleșuguri să ne lăsăm,
Vrea să fie foarte bine înțeles –
Privirea Lui, niciodată, nu dă greș.

Londra 2019.