Ohh, oamenii!
Autor: Alexandrina Tulics  |  Album: Destine  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de sanda_tulics in 11/01/2026
1 / 1
Ohh, oamenii!
Alexandrina Tulics, album Destine

Ohh, oamenii!
Amenințați de vești de războaie,
înștiințări de boli de moarte,
aruncați în colțuri umbroase
de birurile ce fură pâinea,
liniștea și sănătatea,
disprețuiți de cei cu bani
dar secătuiți de corsetele mândriei;
cei cu miros de varză acră,
amestecat cu mosc și arome de citrice, alcool,
vagabonzii cu buzunare largi
și aroganță la purtător;
cei care,
au bătut în cuie ferestrele,
“ să nu intre frigul”
prin care copiii-și vedeau prietenii,
cărora le făceau semn
că “ mănâncă și vin, “
alăturându-se lor, afară,
ei,
piticii în caracter,
se cred veșnici…
hoții speranțelor generațiilor divizate
și alungate din vatră strămoșească,
întâmpină-i, Doamne!
Tată,
ține-ne în palme lacrimile care, ne frământă lutul, atât de dureros…
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 200
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni