Doamne, mai coboară norul!
Autor: Augustin Tecar  |  Album: Poezii creștine volumul 1  |  Tematica: Rugăciune
Resursa adaugata de Tecarte in 02/01/2026
1 / 1
Doamne, mai coboară norul
Duhului de la Rusalii
Și înviorează Tu poporul!
Fă să mai simțim fiorul
Ploii celei mai târzii.

Trimite-ne înviorare
Prin descoperiri de sus,
Lumină sfântă pe cărare
Să avem credință mare
În Cuvântul Tău, Isus.

Doamne, mai coboară harul
Cercetărilor divine
Să ne îndulcească-amarul,
Să putem urca Calvarul
Cu tot greul care vine.

Să putem păstra credința
Într-o inimă curată
Și acum când pocăința
Nu mai ține-n pas cadența
Cu sfinții de altădată.

Lacrimile pocăinței
Care-nviorează duhul
Și dau frumusețe feței
Înăuntrul odăiței
Să ne înnobileze vasul.

Să ne-aducă bucuria
Părtășiei cu Isus
Care o avea Maria,
Ascultându-L pe Mesia
Într-un duh smerit, supus.

Așteptarea cu mult dor
Și cu jar aprins,
Străbătută de fior
Și de susur de izvor,
Să ardă în noi neînvins.

Să ne ardă-n dor iubirea
De mireasă pentru mire.
Să dorim cu foc răpirea,
De pe pământ izbăvirea
Și cereasca întâlnire.

Dragostea de sus venită
Fă să ardă între frați.
Cu dorință neoprită,
S-o avem împărtășită
Când toți suntem adunați.

Să vadă și cei din lume
Că-i dragoste-ntre noi,
Că nu trăim credința-n forme,
Ci după ale Scripturii norme
Suntem turma Lui de oi.

Doamne, dă-ne Tu putere
Ca să-nvingem tot ce-i rău.
Fă să sufle-o adiere
A Duhului de înfiere,
Să fim cu toți poporul Tău.

Să fim porumbița cea aleasă
Care-i astăzi printre spini,
Dar în slava glorioasă
Va fi scumpa Ta Mireasă,
Poporul Tău de peregrini.
Amin.
(Joi, 17 aprilie 2025)
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 21
Opțiuni