Se ridică în depărtare
Tot iadul în picioare
Să se războiască
Cu Mielul cel prea Sfânt
Ce a biruit moartea pe pământ
Căci iată, sfârșitul e aproape
Și a început lupta,
Lupta cea sfântă
Pentru mireasa de pe pământ
Ce a slujit Domnului cel Sfânt
Și iată că în zare
Mii de îngeri răsare,
Coborând din Cerul divin
La comanda Împăratului sublim
Și a biruit pe șarpele cel vechi
Și închis a fost cu slujitorii lui
Pentru o mie de ani,
Și pedeapsa își va primi
La sfârșitul veacului
Căci iadul pentru el a fost creat,
Pentru slujitorii lui,
Pentru toți ce pe el l-au urmat
Și de Dumnezeu nu au ascultat
Și au nesocotit porunca Lui:
Să nu te închini la alți dumnezei,
Să nu-ți faci chip cioplit,
Căci Eu sunt Dumnezeul tău,
Cel viu din veșnicii
Ia aminte, tu frate, soră,
Idoli să-i dărâmi,
Căci Dumnezeu e drept
Și aspru judecat vei fi
De ce porunca Lui ai nesocotit
Căci El slava nu și-o împarte
Cu un lemn sau chip vopsit
Ce nu are valoare
Și răspuns la a ta chemare
Închină-te doar Dumnezeului cel viu,
Ce cu măiestrie te-a creat
Și Duh de viață peste tine a suflat,
Căci ești făptura mâinii Sale
Și într-o zi, să poți locui
Sus cu El în veșnicii,
Cu toți sfinții de pe acest pământ
Ce s-au închinat Domnului Sfânt.
31.12.2025
Heerlen, Olanda