Pe drum, sub arșița de soare
Erai atunci când Te-am zărit,
Zdrobit de lovituri amare,
Trântit pe jos și chinuit.

Am stat și Te-am privit, Isuse,
Și mă întrebam de ce înduri
Atâtea suferințe nespuse,
Atâtea amar de lovituri.

De ce Te îngălbenești sub soare,
De ce-Ți curg lacrimi pe obraz,
De ce la orice răscruce
De Tine oamenii-și fac haz?

De ce Te lași împins de lume,
De ce Te scuipă oameni răi,
De ce nu Te ajută nimeni
Din frați și urmași ai Tăi?

De ce Ți-e însângerată fața,
Iubire de nemărginit,
Așa Ți-ai sfârșit viața,
Când, purtat de la Pilat la Caiafa,
Pentru noi ai suferit.

Și mai apoi, pe cruce pironit,
Ochii înspre cer i-ai îndreptat
Și, cu voce tare, ai strigat:
„S-a isprăvit.”