Nu învârti pocăința după firea ta,
Doar ca să fie bine acuma,
Lasă pocăința curată,
Nu după firea ta murdară.

Tu știi Cuvântul lui Dumnezeu,
Tu care te dai pocăit mereu,
Și dacă știi ce ai de făcut,
De ce invârți pocăința acuma.

De ce sucește inima ta,
Calea îngustă acuma,
Oare asta trebuie făcut,
De tine ca pocăit acum?

Să sucești Cuvântul lui Dumnezeu,
După placul tău,
Să faci pocăința după firea ta,
Asta trebuie să faci acuma.

Dumnezeu cere sfințire,
Și o viață după Biblie,
El cere pocăință reală,
Nu una făcută de tine falsă.

El cere ca tu să trăiești cu adevărat,
Cuvântul pe care El a lăsat,
Dar oare tu faci așa ceva,
Sau trăiești după firea ta,

Cum poți să spui căci ești pocăit,
Când tu te dai după lumea care a orbit,
Îi place la inima ta,
Lucrurile din lumea aceasta.

Ba mai mult te dai pocăit,
Tu care știi Cuvântul Celui iubit,
Oare cine pe cine prostește în viața ta,
Cumva crezi căci pe Domnul acuma?

Cum omule poți să mimezi o pocăință reală,
Când tu nu trăiești în a ta viață,
Dar oare merge cu Dumnezeu,
Pocăința aceasta din pieptul tău?

Chear și pe om până la un punct îl poți înșela,
Până la un punct atuncea,
Căci pomul se cunoaște după roade,
Și nu poți mima pocăința mai departe.

Nu învârti pocăința după plăcerea ta,
Și nu o suci după fire acuma,
Căci dacă tu o faci așa,
Nu ești pocăit acuma.

Tu nu te poți numi pocăit,
Tu care învârți Cuvântul care te-a mântuit,
Oare realizează inima ta,
Ce faci tu acuma?

Tu ești conștient de ce ai făcut,
Înaintea lui Dumnezeu acum?
Cum poți omule să faci așa ceva,
Să sucești pocăința sfântă după plăcerea ta.

Dumnezeu nu asta vrea de la tine,
Ci să mergi exact după Biblie,
Pocăința trebuie mâncată,
Ca pe o pâine în dată.

Fi pocăit în viața ta,
Și nu mai fă de rușine pe Domnul acuma,
Nu e destul câte ai făcut,
Înaintea Celui Sfânt.

Nu e destul cât te-ai jucat,
Cu Cel Preaînalt?
Tu vrei să continui tot așa,
În mizerile tale acuma?

Vrei să fi pocăit artificial,
Care se duce după lume iar,
Oare nu ai de gând să te pocăiești,
Și pe Domnul să îl slujești.

Omule fi pocăit în viața ta,
Destul tu ai învârti pocăința,
Tu vrei să ajungi în Iad odată,
Atunci la marea judecată?

Vrei să fi departe de Dumnezeu,
Și să arzi în flăcări mereu?
Căci tu nu ai vrut să te pocăiești,
Ci ți-a plăcut Cuvântul să îl sucești.

Nu ai vrut să asculți de Cel Preaînalt,
Ci te-ai luat după firea ta degrab',
Ai făcut pocăința în viața ta,
Așa cum ai vrut tu acuma.

Nu te mai da pocăit,
Căci omule nu ești nimic,
Doar mimezi și tu ceva,
Ce pari să fi acuma.

Nu te mai da pocăit,
Când ție îți place lumea care te-a orbit,
Cum poți să spui căci ești pocăit în viața ta,
Și ție îți fug ochii după lume acuma.

Mai bine du-te în lume departe de Dumnezeu,
Tu nu ai nici o treabă cu Fiul Său,
Ba mai mult faci de rușine îndată,
Numele Domnului în această viață.

Du-te în lume nu te mai da pocăit,
Căci tu mereu Cuvântul ai învârtit,
Cum poți să faci așa ceva,
Tu care te dai pocăit acuma.

Nu îți este rușine de ce ai făcut,
Căci ai trăit pocăința cum ai vrut?
Și nu ai trăit cu adevărat,
Cuvântul Celui Preaînalt.

Nu te mai numi copilul lui Dumnezeu,
Când tu ai făcut ce ai vrut cu Cuvântul Său,
Rușine ar trebui să îți fie în dată,
Pentru pocăința ta din această viață.

Pune mâna și te pocăiește cu adevărat,
Așa cum cere Cel Preaînalt,
Și poate căci Domnul sa va îndura,
Și de tine acuma.

Poate va avea milă Dumnezeu,
Și de tine și de sufletul tău,
Dar dacă vrei să continui tot așa,
Spor la Iadul care te așteaptă atuncea.

Amin