N-o să poată niciodată
Fi pe lume fericit
Acela ce nefericirea,
Întristarea și jignirea
Altora a pregătit
Și pe semeni n-a iubit.

N-o să-și poată-afla vreodată
Fericirea lui acel
Ce-a nefericit pe alții,
Întristându-și mereu frații,
Chinuindu-i în vreun fel,
Prin felul lui de-a fi rebel.

Cel ce nu mai are-n viață
A dori nimic, socot,
Că despre el se poate spune
Că-i mai fericit pe lume
Decât cel ce are tot,
Da-i căldicel, și nu în clocot.

Draga mea, pe lume totul
E părere și schimbare.
Dacă starea fericită
Nu este de sus umbrită,
Este foarte trecătoare
Și se pierde-n lumea mare.

Sufletul se-obișnuiește
Și se satură de bine.
Ea nu trece, dar se schimbă
Și se strică prea degrabă
Biata inimă din tine,
Iubind căile străine.

Ea nu pleacă, dar adesea,
Sufletul o părăsește.
Și zadarnic plânge-n urmă
După ce-a trecut prin vamă.
Ce-a pierdut nu mai găsește
Și pe veci se nimicește.

Dragul meu, de vrei puternic
Să fii fericit în viață
Lui satan să nu-i dai birul.
Numai cinstea și-adevărul
Tu să le iubești, învață!
Și vei fi fericit cu siguranță.

Că puțini cunosc pe lume
Cinstea cum te fericește
Și-adevărul cum înalță
Pe cel smerit cu siguranță.
Fiindcă-acel care iubește,
Cu Dumnezeu moștenește.
Amin.
(Sâmbătă, 5 decembrie 2020)