1
Și-atunci, eu, Enoh am stat
Și am cugetat mult, lăudând
Puterea cea Mare, a Celui ce este
Viu în Vecilor!
Slăvindu-l pe Cel ce se îndură
De cine vrea EL!
Care are milă de cine îi place Lui!
EL face Dreptate!
EL umple de dragoste!
EL mângâie duhul mâhnit și zdrobit!
Lăudat să fie Numele Lui
Cel Mare!

2
Iar eu, Enoh am văzut cum îngerul
Care era cu mine
Trecea printre jerbele lucitoare
Printre stelele cele multe și fără număr;
Aripile mă purtau voioase și eram
Plin de bucurie, la vederea
Tuturor lucrurilor minunate
Care se perindau înaintea ochilor mei;

Am ajuns într-un loc dezolant,
Ca o mare de sticlă
O prăpastie, o apă și un mare hău era
Între locul unde mă aflam
Și ținutul de dincolo de noi;
Era un loc, înfricoșător, simțeam
O dogoare nefirească, înțepătoare
Dar în același timp,
O stare de frig, de vânt rece, de gheață
Îmi străbătea toate simțurile;
Nu era decât o tristețe adâncă,
Nici o urmă de fericire și de viață;

Și-atunci m-am cutremurat și l-am
Întrebat, pe îngerul care era cu mine;
Acesta era vrednicul înger Rafael,
Ascultător și temător de Dumnezeul
Cerului și-al pământului;
Eram îngrozit și de abia am putut
Vorbi:

Ce este acest loc atât de deprimant
De îngrozitor și de rece?
În care este doar tristețe, părere de rău
Și nici o urmă de fericire și de viață?

Iar îngerul Rafael, spuse:
Aici este locul pedepselor
Închisoarea îngerilor neascultători
Care și-au părăsit vrednicia;
Care au ales, să se întineze cu fiicele
Oamenilor;
Și astfel aici vor fi înlănțuiți și ținuți
Păna la Marea Judecată a Dumnezeului
Cel Prea-Înalt;
Aici vor sta, în acest loc de întuneric
De chin și de pedeapsă;

3
Atunci eu, Enoh am înălțat strigăte
De laudă, către Domnezeul Cel Atotputernic
Pentru Dreptatea Lui, fără de cusur
Pentru Înțelepciunea lui fără de margini
Și pentru Hotărârile Lui
La care nu mai este nimic de scăzut
Și nimic de adăugat!

Și îngerul Rafael îmi spuse:
Iată numele îngerilor căzuți, a căpeteniilor cele mai de seamă
A îngerilor Veghetori
Care și-au părăsit Locuințele lor
De lumină și ascultare:

Samyaza, căpetenia lor,
Urakabarameel, Akibeel, Tamiel,
Danel, Azkeel, Sarakmial,
Asael, Armers, Batraal, Anane,
Zavebe, Samsaveel, Ertael, Turel,
Yomyael, Arazeal.
Aceștia sunt căpetenii
Peste cei două sute de îngeri
Veghetori, care și-au stricat locuința și cugetul!

Căci ei nu și-au păstrat menirea
Și-au păcătuit cu fiicele oamenilor
Care au zămislit, uriași;
Care de uriași ce erau
N-au mai putut fi săturați de
Tot ce pământul le putea da;
Și-atunci s-au întors împotriva oamenilor;

Și au început să se hrănească,
Cu păsări, dobitoace, târâtoare și pești,
Pentru a-și potoli foamea cu carnea lor și setea cu sângele lor;
Și atunci pământul întreg
Copii oamenilor, au murmurat
Și-au înălțat strigătele deznădăjduite spre cer
Și au plâns, împotriva celor răi;
Căci tot pământul era plin
De sânge și fărădelegi!

3
Apoi îngerul Rafael a tăcut.
Și cum stăteam fără să pot spune nimic,
Am avut o vedenie, minunată;
Eram într-un loc deosebit
O cetate ale cărei porți erau deschise în fața mea,
În mijlocul unei flăcări tremurătoare;
Era atâta strălucire, măreție și fală
Încât îmi este peste puteri să
Descriu, splendoarea ce o înconjura, și nici întinderea sa:

Podeaua era de foc; în tavan străluceau fulgere și stele
Rătăcitoare, iar acoperișul era
În întregime un foc scânteietor;
M-am uitat uimit și acolo
Am văzut înălțat un tron
Era nespus de măreț, și marginile stăluceau ca soarele cu putere
Din el răzbăteau pâna la mine
Voci de heruvimi;
Și din acest tron magnific
Ieșeau torente de flăcări, fulgere
Strălucitoare, încât era cu neputință să Le privești;

Biruințele lui David