Albina care-i bună scoate
Din orice floare miere bună.
Un învățător bun poate
Din ce-i slab valori a scoate,
Și pe o frunte sărmană
El să așeze o cunună.

Părintele cel bun va crește
Pe orice fiu al lui cinstit.
O roadă care dăinuiește
Răsplata cerului primește,
Când adevărul neclintit
Se-nalță prin urmași trăit.

La mânie nu vorbi nimic
Nu cumva să verși pelin.
Supărare mare - prânzul mic,
Nu-i spre bine să mă-oftic.
Firea iute-i cu folos puțin.
Fiara aruncă fiere și venin.

Vai de cel ce nu se poate
Scărpina cu mâna sa!
Vai de cel silit s-aștepte
Pe-altul care să-l îndrepte!
Vai de cel ce-n viața sa
E tot la mila altuia!

Îndoaie lemnul cât e fraged,
Jupoaie teiul când se ia
Și-ndreaptă-ți fiul cât e tânăr.
Atunci, condu-l spre adevăr!
Târziu, zadarnic vei încerca,
Vei plânge și vei suspina.

Prin crăpătura mică pierzi
Cu siguranță stropii mulți.
Prin relele mărunte pierzi
Mai mult decât poți să crezi:
Harul sfânt când nu asculți
Și mergi pe calea celor mulți.

Nu lăsa vulpile mici să strice
Viile frumoase-n floare!
Dacă vrei să fii și tu ferice
De tot ce-i rău azi te dezice.
Ale tale principii clare
De lumea rea să te separe.
Amin.
(Luni, 13 aprilie 2020)