Ca aurul prin foc

Sunt momente în viață când Dumnezeu îngăduie focul nu ca să ne nimicească, ci ca să ne curețe. Așa cum aurul nu strălucește până când nu trece prin cuptor, tot așa inima noastră nu ajunge să se alipească cu adevărat de Dumnezeu până când nu trece prin încercări care ard tot ce este de prisos.
Și viața mea a cunoscut astfel de momente. Am fost trecută prin foc – focul dezamăgirilor, al trădărilor, al așteptărilor zdrobite și al oamenilor în care am crezut, dar care m-au lăsat la greu să îl duc singură. Am simțit cum tot ce părea stabil în jurul meu se topește, cum sprijinul în oameni se surpă, cum cuvintele lor erau greutatea sufletului meu. Dar în timp ce oamenii se îndepărtau, Dumnezeu se apropia. Și în timp ce ceea ce eu credeam că mă susține se prăbușea, El îmi pregătea un temei mai tare decât piatra: prezența Lui.
Focul m-a dezbrăcat de încrederea în om, dar nu ca să rămân goală, ci ca să fiu îmbrăcată în încredere deplină în Dumnezeu. Prin foc am învățat că inimile oamenilor se schimbă, dar inima Lui rămâne aceeași. Că promisiunile oamenilor sunt fragile, dar promisiunile Lui sunt da și amin. Că brațul omenesc obosește, dar brațul Domnului nu.
Nu focul m-a întărit, ci Dumnezeu care a fost cu mine în foc. El nu m-a părăsit nici în clipa când am crezut că voi cădea. El mi-a păstrat sufletul când ceilalți mi-au atins doar rana. El mi-a șoptit adevărul când vocile oamenilor spuneau minciuni despre mine. Și în toate acestea, Dumnezeu a lucrat ceva mai adânc decât aș fi putut înțelege atunci: m-a desprins de oameni ca să mă lege strâns de El. I-am cerut asta fără să știu ce mă așteaptă. Dar regretele nu și-au făcut loc în inima mea.
Acum privesc înapoi și văd că focul n-a fost o pierdere, ci o lucrare; n-a fost o pedeapsă, ci o pregătire; n-a fost un sfârșit, ci un început. Am ieșit mai curată, mai tare, mai dependentă de Dumnezeu. Am învățat să nu mai caut siguranță în ființe trecătoare, ci în Stânca cea veșnică. Am învățat că adevărata alinare nu vine din cuvinte omenești, ci din vocea Lui; că adevărata pace nu vine când oamenii mă văd, ci când Dumnezeu mă ține; că adevărata valoare nu vine din aprobarea lor, ci din ochii Lui care mă privesc cu dragoste.

Tu cel care ai citit aceste rânduri, rămâi aproape de El, Cel care te-a trecut prin foc fără să te lase să arzi. Lasă strălucirea să fie curățită prin încercări. Focul nu ți-a furat credința – ți-a fixat-o în Dumnezeu. Și orice va veni de acum înainte, adu-ți aminte: aurul adevărat nu se teme de cuptor. Pentru că fiecare flacără doar îi dovedește tăria.
Diana G. U.