Respinșii primiți de Dumnezeu
Uneori, rănile cele mai adânci nu vin din partea lumii, ci chiar din partea celor care ar fi trebuit să-ți, , ai tăi", familia lărgită. Și doare altfel. Doare mai tare. Pentru că te aștepți să fii primit, înțeleas, protejat — și te trezești pus la margine, vorbit de rău, judecat fără să fii ascultat.
Și eu am trecut pe acolo. Și eu am fost respinsă. Dar nu o respingere ușoară…
Prigoana pe care am simțit-o a fost mare. De multe ori am simțit că se ridică ziduri împotriva mea din toate părțile. Am văzut priviri schimbate, cuvinte șoptite, judecăți făcute înainte să fiu întrebată. Am simțit cum numele meu era rostogolit în gura altora fără adevăr. Au fost clipe în care am crezut că nu voi mai putea ridica nici capul, nici inima. Am fost pusă la, , disciplină" pe nedrept, împovărată cu lucruri pe care nu le-am făcut, tratată ca și cum aș fi o problemă, nu o persoană. M-am simțit singură chiar între oameni. M-am întrebat: „De ce? Ce am făcut? Cum am ajuns aici?”
Dar în mijlocul acestei furtuni, am descoperit ceva ce nu voi uita niciodată: Dumnezeu m-a primit exact în clipa în care oamenii m-au respins cel mai tare.
Când ușile oamenilor se închideau, El deschidea brațele. Când vocea mea era ignorată, El îmi auzea suspinul.
Când alții mă priveau cu suspiciune, El mă privea cu dragoste. Când oamenii m-au coborât, El m-a ridicat. Când am simțit că nu mai pot să respir de atâta durere, El a pus pace în sufletul meu. Prigoana a fost mare — dar și apropierea de Dumnezeu a devenit mare. Durerea a fost adâncă — dar și mângâierea Lui a fost adâncă. Respingerile au fost multe — dar primirea Lui a fost deplină.
Sfatul meu cald pentru tine: Nu lăsa ca nedreptatea oamenilor să-ți răcească inima. Ține-te strâns de Dumnezeu, chiar când toți ceilalți se desprind. Nu te apăra singur — lasă-L pe Dumnezeu să facă lumină în timpul Lui. Continuă să mergi cu blândețe, chiar dacă ai fost lovit. Nu te opri din a iubi, chiar dacă ai fost neiubit.
Și amintește-ți mereu acest adevăr care nu se schimbă: Oamenii te pot respinge, dar Dumnezeu te primește în fiecare zi cu aceeași dragoste.
„Căci dacă tatăl meu și mama mea mă părăsesc, Domnul mă primește. Psalmul 27:10
Diana G. U.