Se duc părinții

Se duc părinții, fericiți în vise...
Bogați în gânduri pentru viitor.
Ar spune multe care nu sunt spuse,
Dar nu au cui, căci este „vina” lor...

Sunt vinovați că s-au născut pe lume
Din alți părinți la fel de vinovați,
Și în identitatea lor fără de nume
Sunt doar umili părinți: mame și tați.

Sunt... undeva, departe de cuvinte
Căci timpul pentru ei nu vi-i de-ajuns.
Dar într-o zi vor coborî-n morminte
Și-ați vrea să spuneți ce aveați de spus...

Poate un „Mamă, cât de bine-mi pare
Că ne-ai crescut așa cum ai putut,
Că ne-ai spălat și ne-ai făcut mâncare,
Că pentru noi, în suflet te-a durut/

Nu te-am văzut când lăcrimai în taină,
Că alți copii mai bine o duceau.
Când îți vedeam tristețile pe față
Habar n-aveam cât ochii îți plângeau.

Te-am judecat, pe tine și pe tata,
Considerându-vă înapoiați.
Voiam să fie-n locul vostru, alții,
S-avem și noi părinții adecvați...

V-am fi schimbat, dar n-am avut cu cine,
Gândind că-n lume ne-ați făcut de râs.
În alte case ne-ar fi fost mai bine,
Și-am fi privit și noi pe alții, mai de sus...

V-am judecat, că... este vina voastră,
De tot ce-n viață nu am reușit.
V-am judecat, căci asta face ura...
Iertați-ne părinți, că n-am iubit!”

Se duc părinții, fericiți în vise...
Bogați în gânduri pentru viitor.
Ar spune multe care nu sunt spuse
Dar nu au cui, căci este „vina” lor...

Sunt mulți uitați, departe de cuvinte,
Ce nu vor fi rostite în al lor auz,
Iar într-o zi vor coborî-n morminte
Fără s-audă ce aveați de spus.

Acele mulțumesc-uri nerostite
Pentru puținul ce l-au oferit,
Iertând deplin de faptele nesfinte
Prin care existența v-au rănit.

Sunt vinovați că s-au născut pe lume,
Din alți părinți la fel de vinovați,
Și în identitatea lor fără de nume
Sunt doar umili părinți: mame și tați...

Ana Mihăiță