Isuse, când Te-am întâlnit
Pentru întâia oară,
Erau a primăverii zile,
Cu toporași şi cu zambile
Şi cu ciripit pe-afară.

În nopţi cu lună și senin
Cânta privighetoarea,
Şi-n grădiniță pe cărări,
Ningeau cireşi, ningeau și meri,
Şi caișii-și ningeau floarea.

Îngenuncheat în fața Ta,
Sub cerul plin de stele,
Ți-am dat durerea ce durea,
Povara ce mă apăsa,
Păcatul ce mă chinuia,
Ți-am dus 'nainte un trecut,
De care-amarnic m-a durut
Şi lacrimile mele.

M-ai înţeles şi m-ai condus
La muntele-ndurării,
M-ai pus apoi ca să culeg
Din florile iertării.

Din florile ce le-am cules,
Mi-ai împletit cununa,
Din clipa-n care m-ai iertat
Şi m-ai salvat, m-ai înfiat,
M-ai logodit, m-ai cununat,
Al Tău pe totdeauna.

Târziu de tot ne-am reîntâlnit
Pe-aceleaşi drumuri și poteci,
Dar era ploaie şi noroi
Şi ne suflau pe amândoi
A toamnei vânturi reci.

Îngenuncheat în faţa Ta,
În noaptea de tăcere,
Ţi-am spus că-i iarnă-n viața mea
Şi crucea-mi pare tot mai grea,
Şi nu mai am putere.

Şi cum stăteam îngenuncheat
'Naintea feţei Tale,
Mi-ai spus să nu mă înspăimânt
De ploaie, frig, de nor sau vânt,
C-așa-i pe-a crucii cale.

Dar crucea trebuie s-o port
Şi-n zi de veselie,
Şi-n noaptea plină de-ncercări,
Cu lovituri şi cu dureri,
Cu vânt şi vijelie.

Am înţeles că e așa,
Uitând c-afară-i frig și plouă,
Am implorat iubirea Ta
Şi-am împărțit povara-mi grea,
Cu Tine pe din două.