Ce diferită zi e aceea in care mai făcut deodată un câmp de ruine…
Ca un castel de nisip măturat in valul inspumat al mării…
Ce minune apoi că mai reclădit cu părțile toate din Tine. .
Și mi-ai dat iubirea cel mai bun glas din alte mii și mii de exprimării

Ce inalt mi-ai crescut solfegiu să-ți fiu cu ecou, psaltul
Eu, piscul alb ce sa înmuiat in cerneală ascunsă de nori…
Și ce felin imi este credința vie, acuma in tot saltul…
Ca zburdatul fluturilor in mireasma imbătată de izvoare cu flori …

Ce matinal mie fiorul născut de dragostea pură…
In zvăpăierea febrilă și nativă a crudului și noului eu…
Ce cuvinte mi se nasc și -mi invie aievea in frageda gură…
Ca unui copil ce se naste pe genunchi de preabun Dumnezeu …

Ce depărtări imi străpung adâncul de subțire retină…
In căutari de sine in larg infinit de inimi cerești …
Ce cald bold invăpăiază păru-mi mângâiat, cheratină…
Sa fiu mai mult decat sunt eu, să fiu asa cum Tu ești. .

Ce vigoare îmi trece prin mușchii de stânci urcătoare. .
Printre lacrimi de dor ce udă orizontul ce-n vis nazăresc. .
Ce simțământ de curaj ma cuprinde când inima oftează și doare. .
Ce sprijin sa ma ridic și apoi dinăuntru inafară să cresc…

Ce luminiș mi s-a deschis in desișul de gânduri deșarte. .
Încât puiul de cerb paște in pace in raza de soare aprins. .
Ce aliaj mi s-a făcut viața cu cerul încât nimic nu ma poate desparte. .
De bucurii ce-n Isus ca un val de fervorii ma cuprins. .

Ce drept mă simt in genunchiul ce s-a ploconit pentru rugă. .
Și adevărat, când lumea nu îmi cânta ca lăutarul, cum trebe să joc …
Ce stăpân sunt pe mine Doamne când te onorez ca și slugă. .
Ce diferită e viața când Tu o trăiești in mine cu duh, cu apă și foc!

Amin