Începutul de la sfârșit
În viața fiecărui om există momente în care pare că totul se prăbușește, că totul s-a sfârșit. Uneori se încheie o relație, alteori se pierde un loc de muncă, se îmbolnăvește cineva drag sau apare o încercare la care nu ne-am așteptat. În astfel de clipe, sufletul simte o apăsare grea și spune: „Aici s-a terminat. Nu mai pot.”
Dar Dumnezeu nu privește sfârșiturile așa cum le vedem noi. Pentru El, ceea ce pare un capăt de drum poate fi chiar începutul unei noi binecuvântări. De multe ori, în cele mai grele momente, când nu mai avem putere să ne ridicăm, Dumnezeu este cel care ne poartă în brațe.
Când ceva se încheie în viața noastră, Dumnezeu știe. Nimic nu Îl ia prin surprindere. El nu lasă un sfârșit să vină fără să fi pregătit și un început.
Dumnezeu știe să transforme lacrimile în lecții și necazurile în mărturii. Știe să aducă lumină acolo unde era întuneric, pace acolo unde era tulburare și speranță acolo unde sufletul simțea doar gol. Uneori lucrează încet, în tăcere. Alteori, schimbarea vine brusc, când nici nu ne așteptăm.
Dar întotdeauna, Dumnezeu poate face un început din orice sfârșit.
Când ajungem la capătul puterilor, El spune: „Nu te teme, Eu sunt cu tine.”
Când simțim că nu mai avem unde merge, El ne arată un alt drum.
Când credem că totul s-a terminat, El șoptește: „Eu fac toate lucrurile noi.”
Așa lucrează Dumnezeul nostru: cu răbdare, cu iubire și cu planuri pe care uneori nu le înțelegem, dar ne duc pe treapta unui nou început.
De aceea, oricât de grele ar fi sfârșiturile prin care trecem, să nu uităm că în mâna Lui niciun sfârșit nu este final. Dumnezeu poate transforma durerea în vindecare, pierderea în câștig, slăbiciunea în întărire, iar întunericul în lumină.
Atunci înțelegem că orice sfârșit este un nou început.
Diana G. U