„Harul care m-a ținut în picioare”

Viața nu mi-a fost ușoară. Am fost trădată de oameni în care am crezut, rănită de cei cărora le-am oferit inima, judecată de cei care nu mi-au cunoscut povara. Am dăruit dragoste și am primit tăcere, am întins mâna și am fost respinsă. Au fost zile în care am căzut în genunchi nu din slăbiciune, ci din durere.

Dar tocmai acolo, în prăbușirea mea, L-am întâlnit pe Dumnezeu mai viu ca oricând. În tăcerea nopților pline de lacrimi, am simțit harul Lui mângâindu-mi sufletul obosit. Nu a venit cu răspunsuri, ci cu pace. Nu a luat suferința, ci m-a învățat să o port cu credință.

Harul Lui m-a ridicat când nu mai aveam putere. Mi-a dat răbdare când totul în mine striga de durere. M-a învățat să iert acolo unde lumea mi-ar fi spus să urăsc, să iubesc chiar și atunci când nu am fost iubită.

Am înțeles că Dumnezeu nu m-a părăsit niciodată — doar m-a trecut prin foc ca să-mi curețe inima și să o umple de lumină. Prin încercări am învățat smerenia, prin lacrimi am aflat taina rugăciunii, iar prin tăcere am descoperit iubirea Lui fără margini.

Astăzi nu mai caut dreptate de la oameni. O caut în privirea lui Hristos. Nu mai cer răzbunare, ci pace. Pentru că știu că tot ce am pierdut, Dumnezeu a transformat în binecuvântare.

Viața mea a fost plină de suferință, dar și de har. Și dacă aș lua-o de la capăt, n-aș alege alt drum decât acesta — drumul spre El, presărat cu lacrimi, dar luminat de iubirea Sa.
Sunt un om care a fost trădat, dar nu înfrânt; rănit, dar vindecat; singur, dar niciodată părăsit.
Tot ce sunt astăzi, sunt prin harul și mila lui Dumnezeu.
Diana G. U