Noi credem în Isus
Autor: Augustin Tecar  |  Album: Epistole în versuri volumul 2  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de Tecarte in 04/11/2025
Efeseni 1:13

Noi credem în Isus
C-a înviat din morți
Și-apoi din nou s-a dus
În slava cea de sus
Să fim prin El preoți.

Noi credem ce ne-a spus
Că ne-a pregătit locaș
În cerul slavei, sus
Și ne-om bucura nespus
În veșnicul sălaș.

Isus e veșnic viu
În inimi smerite.
Avem și noi statut de fiu,
Vom părăsi acest pustiu,
Spre plaiurile sfinte.

Noi știm că El a fost
Din Marele-Nceput
Și-n toate-Și are-un rost,
Că El e-un adăpost
Pentru acel pierdut.

Noi credem în Isus
Și-n jertfa de pe cruce,
În prețul cel depus;
S-avem și noi în ceruri sus
Un loc la sânu-I dulce.

Eu cred că El e Ziditorul,
Meșterul lui Dumnezeu,
A tot ce este, Creatorul,
Și pentru toți, Răscumpărătorul.
El a plătit păcatul Meu.

El era de la-nceput
Când s-a întocmit zidirea.
Prin El toate s-au făcut,
Că Dumnezeu așa a vrut,
Prin El s-aducă izbăvirea.

Noi credem că-i Biruitorul.
A-nvins prin cruce pe cel rău.
El și-a desțelenit ogorul
Și-Și pregătește azi poporul
Să-l ducă sus în Raiul Său.

Noi credem că El este-n stare
Să termine ce a-nceput.
Și-n ziua Lui cea mare
Când auzi-se-va strigare
Să lepădăm trupul de lut.

Noi credem că Isus revine
Să-i ia pe cei răscumpărați,
A lor dureri să le aline,
Să-i ducă sus în slăvi divine
Pe sfinții Lui: surori și frați.

Noi credem că va fi cu noi
Prin greul care va veni.
Alături în orice nevoi,
În cel mai crunt și greu război,
Noi prin Isus vom birui!

Noi credem tot Cuvântul Sfânt,
Nu răstălmăcim Scriptura.
Am intrat cu El în legământ
Și-L vom sluji pân’ la mormânt,
Căci El ne-a dat armura!
Amin.
(Sâmbătă, 29 iunie 2024)
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 18
Opțiuni