O mamă am avut și eu cândva,
O mamă care mă iubea,
Și-n toi de noapte se ruga
Pentru a mea viață de pribeag.

Azi stau în fața mormântului
Și mii de regrete, amintiri mă năpădesc;
Pentru a mea mamă, ce mult m-a iubit,
Și n-am știut cum să-i răsplătesc.

De când la Cer ai fost chemată,
Să știi, a mea mamă dragă,
Căci eu pe Isus Îl urmez,
Până când ne-om revedea pe plaiul ceresc.

Nu mai sunt tristă, nu mai plâng,
Căci Dumnezeu din Cer la mine S-a pogorât;
M-a mângâiat duios și mi-a șoptit:
„Să știi că a ta mamă e cu Mine-n veșnicii.”

Tu, azi, ce la mormânt stai,
La Isus mângâiere, alinare ai;
Tu, pe Isus dacă-L urmezi,
Pe plaiurile cerești ai s-o revezi.