Miresme, culori, toamnă
Autor: Alexandrina Tulics  |  Album: Destine  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de sanda_tulics in 29/10/2025
Miresme, culori, toamnă
Alexandrina Tulics, album Destine

Lavanda-și lasă urme de vară,
iepurii sar fericiți printre scaieți,
soarele dimineții mângâie raze;
urme de căpriori,
la cotitură, te-aștept‘;
lumina parcă zâmbește,
nu mai fierbe l-amiaz‘,
aerul nu mai clocotește;
dinspre grădini,
vine miros de pere și praz.
Crengile-s pline de păsări
gureșe, fericite peste…
cad nucile, zgomotul lor te oprește;
îți continui drumu-n rugini
ce-mbracă natura regește.
În pădurea ce pare că-ți povestește,
te-oprești
când frunze te-ating pe obraji,
parcă șoptindu-ți:
-Stai, ascultă, nu te grăbi,
în poiana-nroșită, te odihnește!
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 80
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni