Frunze cad; sunt milioane
Se-aștern pe solul primitor
Farmec dând iubitei Toamne.


Ne-ncântǎ feericul decor
(Copaci goliți de jumătate)
Și rǎscolind un sacru dor.


Culorile sunt minunate
Dar nu pictura le-a format
Ci solul din divinitate.


Adeseori ne-am întrebat
De ce atâta frumusețe?
E un cadou ce ni s-a dat.


Natura poate sǎ ne-nvețe
Mirabilul sǎ-l prețuim
Prin exaltare și tristețe.


Aşa un peisaj privim
Cǎ în gândire se așeazǎ
Şi dulci înseninǎri primim.


E-un anotimp ce sugerează
Cǎ-n viață totu-i schimbǎtor,
Cǎ visele reînviazǎ…


Cu adorǎri spre Creator,
Spre zǎri de oameni neatinse
Cu primǎveri ce nu mai mor…

…Cu fericirile nestinse.

George Cornici
24 Oct. 2025