Veniți la Domnul!

Atâția oameni apăsați...
De viața lor, îngrijorați!
Tu ne-ai chemat în Paradis,
Dar mulți se-ndreaptă spre abis!
Căile sunt foarte multe,
Multe-nvățături oculte! ...
Omul e debusolat,
Căci de Izvor s-a-ndepărtat!
Izvorul de Apă Vie,
Lumina, cea din veșnicie,
Adevărul absolut,
„Olarul” vaselor de lut,
Toate-au fost părăsite...
De mulți, nici n-au fost găsite!
Omenirea se îndreaptă,
Prin viețuirea ei deșartă,
Spre-un sfârșit necunoscut,
Și pentru mulți... de temut!
Trăind de pe o zi pe alta,
Nu distingi stânga de dreapta!
Căci lumea mare timpu-ți fură,
Rămâi în mână doar cu „zgură”!
Tot ce e mai valoros,
Și în Ceruri prețios,
Va rămâne-ascuns de tine,
N-ai să vezi comori divine!
N-ai să știi că-există-un Rai,
N-ai să vezi cerescul plai!
N-ai să știi că Dumnezeu,
Te-a vegheat din Cer mereu!
Și te-a îndemnat să vii,
Prin miile de minunății,
Care-au fost în jurul tău,
Dar tu le-ai neglijat mereu! ...
Și-atunci vei plânge cu amar
Că ai pierdut cerescul har!
Că n-ai venit la Dumnezeu,
Să-ți ierte tot păcatul greu!
Căci, fiecare... am greșit;
Cu toții am păcătuit...
Dar Dumnezeu ne-a dat în dar,
Iertarea Sa și al Său har!
Și-a Lui-iertare poartă-un Nume:
A Celui care-a-stat pe cruce,
Între Cer și-acest pământ,
Mijlocind la Tronul Sfânt,
Pentru omul păcătos,
La Dumnezeul cel milos!
Care este pururi Sfânt,
Și-ți poate da un nou veșmânt...
Depinde acum doar de tine,
Omule drag, scump creștine!
Să n-ai inima împietrită,
Nici cu lumea împărțită!
Tu caută-L pe Dumnezeu,
Iar El te-a călăuzi mereu!
Umblă cu El pe-a Sa cale,
Cântă-I mereu Osanale!
Fă-ți timp pentru părtășie,
Să nu fii legat de glie!
Și umblând cu El pe cale,
Vei ajunge-n depărtare!
Într-o Țară, ca de vis...
În cerescul Paradis!
Unde Dumnezeu tronează,
Înconjurat de mare slavă!
Iar Fiul Sfânt, ce te-a iubit,
Îți va fi în veci, nedespărțit!