Doar ploaia de afară,
Cu gânduri adunate,
Din nou mă înconjoară
În clipele uitate
Și plângem împreună,
Căci vremea este sumbră,
Iar clipele se-adună,
Deși-au rămas în umbră...
Se pierde peste zare
Chiar crucea însemnată
Cu sângele cel care
Vărsat a fost odată...
P. S: Ploaia devine aici un simbol al Duhului Sfânt. Tristețea Duhului este cauzată de faptul că este îndepărtată în timp(ul nostru) crucea lui Isus.