Oglinda din ceruri jertfită pe cruce,
Prin moarte, viață pe veci îți aduce.
Tresaltă pământul cu clipele sale
Și-și caută clipa pe-a cerului cale...
În cosmos, ș-acum stau departe de lună
Și gânduri din vremea numită străbună,
Iar cerul încape-ntr-o clipă în vântul
Ce-și caută-n moarte pierdut iar cuvântul...
Departe sunt toate, dar par iar aproape
Când cerul începe din nou să-și îngroape
O altă oglindă departe de lună
În tine și, -ncet, iar începe să spună
Că vremea începe să fie din urmă...
Pământul prin moarte se țese și-și curmă
Pierdute secunde pe-această cărare,
Iar cerul își face străbuna lucrare...