Păstorule iubit, cu glas de liră,
Și de chemări la slujbe-mpărăteşti,
Coboară-n suflete și ne inspiră
Ecoul bucuriilor cerești.

Acum, în aşteptarea dimineții,
Luceafăr blând din zarea de mister,
Adu-ne la Betel pe drumul vieţii
Și dă-ne visurile către cer.

Păstorule iubit, cu glas de bucium,
Ce-ai fost și eşti cu noi în lupta grea,
Și-ai ridicat un Ionatan din zbucium
Pe stânca din Micmaș la dreapta Ta,

Mai fă din noi, din turma Ta cea mică,
Din cei smeriţi şi slabi ca niște miei,
O-mpărăţie care se ridică
Și toți duşmanii pier din calea ei.

Păstorule iubit, cu glas cucernic
De ape multe-n revărsări șuvoi,
Înalță-Te cu braţul Tău puternic
Și scapă-ne de duşmani și nevoi.

Din En-Hacore, “crăpătura-n stâncă”
Mai fă-o iar izvor de ape vii,
Și în pustie norii fă-i să plângă
De bucuria ploilor târzii.