În cetatea prinsă-n noaptea neguroasă,
într-o lume rea, murdară şi străină,
se-adunau la rugăciune într-o casă,
Sfintele femei cu torţe de lumină.

“Da, e-o noapte de minuni,” grăi Credința
îndemnând cu drag Răbdarea la veghere...
Și pe drum veneau Iubirea, Umilința,
Curăţia și cu sora Mângăiere.

“Pace vouă!” le grăiește Așteptarea:
“Să ne fie cu dulceaţă părtăşia!”
“Staţi puţin, că vin și eu cu Îndurarea... ”
le salută trecând pragul Bucuria.

Bunătatea alerga să-ajungă Mila,
iar Blândeţea pe-altele-ajuta să vie,
îndemnându-le pe când treceau movila:
“Da, e-o noapte de minuni și feerie!”

În cetatea prinsă-n noaptea neguroasă,
mai era un colț de slavă şi lumină...
Locul unde o Biserică aleasă
aștepta în rugi pe Domnul ca să vină.

... O, Biserică! ... Dacă e noapte-afară,
nu descuraja plângând, ci priveghează!
Şi când întunericul te împresoară,
tu aprinde-ți candela și luminează! ...