Dacă din vreascul îngheţat în glod de-nmormântare,
Au ieşit muguri diafani, și-a înviat o floare...
Cum să nu iasă din mormânt Cel ce-a creat pământul?
Cum să nu fie-nvingător, Isus Hristos, Cuvântul?

Dacă de sub troiene reci, din gerul ce omoară,
Pădurile-nfloresc din nou în strai de primăvară...
Cum să nu iasă din mormânt, în haina frumuseţii,
Chiar de sub lespedea cea grea, Stăpânitorul vieții?

Dacă prin sloi și pietre reci, își scoate firicelul,
Înlăcrimat într-un potir, prin bulgări - ghiocelul...
Cum să nu iasă din mormânt, din peştera sihastră,
Isus Hristos, Cel ce-a creat frumoasă lumea noastră?

Dacă în fiecare zi la orizont răsare
Din întunericul cel gros în zare mândrul soare...
Cum să nu iasă din mormânt, Cel ce ne-a dat lumina?
Să nu ne-arate slava Lui Cel ce-a creat retina?

Dacă din stinse galaxii, închise în zăbrele,
Se-aprind pulsarii izbucnind în mii şi mii de stele...
Cum să nu iasă din mormânt, din ale morţii ghiare,
Cel Ce-i al lumii Creator, cu slava-I orbitoare?

Dacă din larve fără chip, din gropi întunecoase,
Pot să se nască fluturaşi cu aripi mlădioase...
Cum să nu-i scoată din mormânt, Isus cu-a Sa putere,
Pe toţi ai Săi, biruitori, în ziua de-nviere!