Mă uit în jur cu stupoare –
Cum a ajuns decența, oare,
Astăzi fără de valoare?

Azi, rușinea-i o poveste,
Bunul-simț – o carte veche,
Omenia, educația –
Le găsești pe drum, cu rația.

Trăim vremuri ceaușiste,
Nu de foame sau mâncare,
Ci de rușine, de bun-simț –
Decența e tot mai rară.

Râdem, glumim și prețuim
Tot ce-i murdar și stricat.
Acesta este „nivelul” –
Trend național consacrat.

Prostia ia cinstea, e șef național.
Vă spun: e premiată în mod oficial.
Contează să pari perfect,
Nu să fii autentic, real.

Asta-i starea națiunii,
Oglindită-n fața lumii.
Nu mai râde nimeni, clar –
Trăim vremuri de amar.

Cât încă gândul ne e viu,
Cât nu tăcem când e pustiu,
Cât încă vrem să învățăm,
Mai e o șansă s-ajutăm.

Cât rușinea ne mai doare,
Mai e-o speranță-n zare.
Mai rămâne-o șansă vie
Să salvăm o Românie.