Dumnezeu, cu bunătate,
Chipul după El ne-a dat,
Ne-a creat cu de-amănuntul
Și ne-a făcut diamant curat.

Însă omul, cum se știe,
Se crede mult prea înțelept:
„Cum să știe Creatorul
Ce e frumos și minunat?”

„Așa ceva nu se poate,
Eu sunt mult mai înțelept,
Și, de nu o știe Domnul,
O să-I arăt ce pot.”

Și uite-așa ne luăm noi astăzi
După moda ce ne spune
Cum să arătăm în lume,
Cum să fim și noi un Nume.

Să fim în trend, nu e păcat,
Noi ne îngrijim, e adevărat.
Cum poți în lume ca să ieși
De nu arăți ca în povești?

Și uite-așa ne ocupăm
De o haină – „corpul muritor” –
Acum îl facem într-un fel,
Și peste un an noi vrem altfel,
Să fim în ton cu ce se poartă,
Că altfel nici nu se mai poate.

DAR...

Cum îți este interiorul?
Oare tu te-ai întrebat?
Sau crezi că nu-L vede Domnul,
Sau poate nu e important?

Văzut-ai tu vreodată, oare,
O casă frumos zugrăvită
Și, când îi deschizi zăvorul,
Putregaiul se ridică?

Cum se poate să uităm
Ce e frumos și adevărat?
Valoarea ce-o avem în noi —
Cum poate fi totul ignorat?

De-ai citi al Său Cuvânt,
Să înțelegi mai mult din Cer,
Să vezi că noi suntem mai mult
Decât un trup venit din cer.

Și scopul nostru e mai adânc
Decât să fim o arătare,
Să luminăm în jurul nostru
Cu lumină interioară.

Acesta este scopul nostru,
De aceea suntem pe pământ.
Deci haideți să veghem mai mult,
Să ne apropiem de-al Său Cuvânt!