Ai părinți, frați și surori,
Astăzi încă-n picioare,
Dar te crezi mai sus ca ei –
Nu dai nici o salutare.

Ai uitat de toți aceia
Ce cu tine-au suferit,
Când în viață ți-a fost greu,
Pe genunchi te-au sprijinit.

Unii încă o mai fac –
În genunchi se pleacă iar
Și-I cer Domnului iertare,
Căci te duci înspre pierzare.

Poate, prin mila Lui, vei avea totuși iertare,
Însă va fi prea târziu –
Că cel drag nu va mai fi
Să te vadă schimbat
Și de Domnul transformat.

Conștiința târzie, de-o vei găsi,
Regretul va fi mare
Şi doar la cimitir, tăcut,
Vei înțelege ce-ai pierdut

Vei căuta, cu ochii-n lacrimi,
O cruce veche și căzută,
Ascunsă sub pământ și vreme,
Peste o inimă tăcută.

Și poate, în tăcerea rece,
Vei vrea să-ți ceri iertare,
Dar mormântul nu răspunde –
E prea târziu pentru regrete.

Nu-ți face griji – și tu vei fi
Părinte într-o zi,
Și-n anii grei ai bătrâneții
Copiii te vor părăsi.