Eu sunt Domnul, şi nu mai este altul; afară de Mine nu este Dumnezeu. Eu te-am încins înainte ca tu să Mă cunoşti. Ca să se ştie, de la răsăritul soarelui până la apusul soarelui, că, afară de Mine nu este Dumnezeu: Eu sunt Domnul, şi nu este altul. Eu întocmesc lumina şi fac întunericul, Eu dau propăşirea şi aduc restriştea, Eu, Domnul, fac toate aceste lucruri.
(Isaia 45:5-7)
*********************
Stăpân atotputernic, Stăpân glorificat
Ne minunăm de ce vedem și ce-ai creat
Se prăbușesc imperii, se duc către final
În schimb, al Tǎu Regat e-n veci și e real.
Întregul Univers Ți se supune Ție
Tot ce trimiți din Slavǎ e sfântǎ bogǎție
Cu-n suflet primitor spre Tine ne deschidem
Divine revelații ni-s dragi și le cuprindem.
Nimic nu-i la-ntâmplare, nimic nu Te surprinde
Iubirea ta divinǎ pe Terra se extinde
În lumea de confuzii aduci clarificare
Rǎspunzi la cea mai dificilă întrebare.
Destinul omenirii la Tine se gǎseşte
Credincioșia Ta nicicând nu se oprește
Acei ce Te urmează ajung la împlinire
Înveșmântați în tot ce poate fi iubire.
Recunoștință sfântă nǎlțǎm cum se cuvine
Cǎci Tu ne-ai scos din groapa de lut și de rușine
Picioarele le-ai pus pe stǎnca demnitǎții
Sǎ poatǎ sǎ ajungǎ la porțile Cetǎții.
Tu poruncești furtunii, și marea Te ascultă,
Cu vocea Ta oprești pornirea cea ocultă
Nimic nu stă-n picioare când Tu vrei să se-aplece
Doar planul Tău rămâne și nicicând nu va trece.
Prin Tine se coboară și domnii și-mpărății,
Tu schimbi și vremuri și inimi și relații
Nu este altă forță, nici tron mai strălucit
Tu ești Stăpânul veșnic, deplin, desăvârșit.
A Ta e judecata, a Ta e mântuirea,
În mâna Ta Ți-ai strâns și viața, și pieirea;
Și tot ce e sub soare, și ce e nevăzut
Îți cântă osanale și sfântul Tău salut.
George Cornici
3August, 2025