De felu-n care Tatăl Creator
Loialitatea o binecuvântă,
Vedem, c-un dramatism zguduitor,
Istoria lui Rut, din Cartea sfântă.

Când foametea s-a-nstăpânit în Iuda,
Elimelec cu fiii și soția
Lăsau în urmă casa lor și truda,
Luând cărarea-n tălpi și... pribegia.

Dar tragedia a lovit cu sete
Când tatăl, stâlpul casei, a murit,
Naomi printre lacrimi și regrete
Luând al văduviei strai cernit.

Când se stingea al plânsului ecou
Și adia un vânt de mângâiere,
Furtuna vieții a lovit din nou
Și cei doi fii s-au stins. Câtă durere!

Mai poți, Naomi? Inima-ți rezistă
Când parcă cerul tot se prăbușește?
Departe de ai tăi, străină, tristă,
Nu simți că-n juru-ți totul se sfârșește?

Dar Dumnezeu privea cu îndurare
Și i-a lăsat alături, ajutor,
Nurorile, drept caldă consolare,
Chiar dacă... văduve la rândul lor.

Când s-a decis să se întoarcă-n țară,
Căci foametea a stins-o Dumnezeu,
Rut, nora generoasă, voluntară,
I-a spus c-o va urma mereu, mereu.

Și a urmat-o peste tot și-n toate
Fiindu-i sprijin sigur în necaz,
Iar Dumnezeu, în marea-I bunătate,
A răsplătit-o cu un soț, Boaz.

Și drumurile binecuvântării
Pentru loialitate se deschid,
Căci Rut, intrând pe poarta neuitării,
Devine străbunica lui David!

Iar fiul ei Obed, cu demnitate,
Pe drumul ce i-a fost trasat de Sus,
Intră acum pentru eternitate
În genealogia lui Isus.

Loialitatea e un lucru mare,
Pe care-l răsplătește Dumnezeu
Când toarnă sfântă binecuvântare;
Să fim loiali, să-I fim plăcuți mereu!

Siegen, 20 iulie, 2025