Planeta-ntreagă pare un spital,
O bolniţă cu uşile deschise
În care tratamentele prescrise
Se tot refuză, cu efect fatal.

Şi cresc pe-al vieţii firicel firav
Necinstea, răutatea, aroganţa,
Dar cea mai gravă boală-i... ignoranţa,
Când nici nu ştie omul că-i bolnav.

Sunt rafturile pline-n farmacii,
Dar tot mai rar le calcă omul pragul
Şi spectrul morţii îşi înalţă steagul,
Când oameni morţi se amăgesc că-s vii.

Există-o cale spre-a fi sănătos,
Un leac venind de dincolo de astre,
Este Betesda mântuirii noastre
Cu apa tulburată de Cristos.

Un pas, numai un pas şi e de-ajuns
Să ai viaţă pentru veşnicie,
Eliberat de-a bolilor robie,
Şi de dumnezeire-n duh pătruns.

Suntem chemaţi să fim infirmieri
Şi să-ndrumăm bolnavii către ape,
Spunând că vindecarea e aproape,
Şi-atunci ne vom vedea cu ei în Cer!

Simion Felix Marţian
Neunkirchen, 27 mai 2019