Părinte bun, îngenunchez și gândul meu, în rugă
Aleargă pe aripi de zori la Tine să ajungă
Și rugăciunea bate, bate la poarta veșniciei
Purtând cu ea speranțe, dor și cântul bucuriei
Cuvintele se-nșiră lin din inima prea plină
Mustind de pace, de nădejde și dragoste divină
Și le îmbrac în frumusețe și-adâncă mulțumire
Primește-le... Cuprind în ele ofranda-mi de iubire
Îngenunchez la tronul sfânt... Privește-mă Părinte
Și vezi-mi sufletul ce arde și-ascultă-l în cuvinte...
Știu, într-o zi îmi vei răspunde cu milă și-ndurare
Căci mă încred în brațul Tău, în Tine, veșnic Soare!
Vulcan-17-07-2025
Mary