S-a născut Acel
S-a născut Acel, ce când Împărăția, Sa, va instala pe acest Pământ,
Se va vedea, ce înseamnă armonia, prin El, prin Domnul Vieții, Mare, Sfânt!
S-a nascut Acel, ce a adus viața, luminând Planeta-n adorare,
S-a nascut Acel, ce a adus speranța, oricărui pământean, prin Jertfa-I Mare!
El s-a dat pe sine din Iubire, El a mers la cruce și calvar,
El a înflorit milenii în fericire, prin Cel mai Mare, Cel mai Mare Dar!
El coborât-a Cerul pe pământ în inimi doritoare de El, Sfântul,
El semănat-a în drag al Său Cuvânt, si zi de zi, susține prin Preasfântul!
O, ce minunată, ce minunată Veste, o ce sărbătoare pentru toți,
În veacuri, rând pe rând, aici și peste, când se vor deschide eterne porți,
Fiind pe veci, cununa celor, care, I-au adorat Iubirea-n măreție,
Veșnicului, Neînrecut, Etern și Tare - Mielului, Stăpân pe veșnicie!
S-a născut Mesia, Salvatorul, pierle-n drag, strângând spre Paradis,
A turnat în inimi, Viu Izvorul, în dor legat de Țara cea de vis!
Ce minune, bucurie, ce splendoare, cununa-I pun pe cap milenii în aplecare,
Ce-n raza-I de Iubire, prin El, Mărețul Soare, sub Aripa-I Divina-Ocrotire,
S-au scurs pe aripi de timp, în El, Știința, și n-a fost zi, să fie în uitare,
A creației cunună-n prisosință, în drag turnându-i, binecuvântare!
S-a născut Divinul, Minunatul, El lăsat-a Tron, ca fiecare,
Orice om, prin El, prin Împăratul, să lucească-n raze, în Țara care,
Pregătit-a când s-a ridicat, când împăcat-a în Cel Etern, pe om,
Prin Legământul dragostei turnat, umplând de roade-n El, pe verde pom!
S-a născut, a înviat, revine, i se închine Univers și Galaxii,
Slavă, slavă-n veci i se cuvine, în imnuri-diademe, glorii vii!
Lui, Mesia, Minunatul, Împăratul, ce-n a-l istoriei final va împărăți,
Rai divin, Pământ scălda-va-n Preaînaltul, de necuprins și splendid, ce va fi,
O eră nouă, era lui Hristos, neîntrecută, neasemanată,
Domnia Sa, va fi un vis frumos, în gloria-I, Planeta minunată,
Va ști ce înseamnă-n El o armonie, pământ fiind plin de cunoștința Lui,
Îl va venera înflorit în dragostea-I, ani: o mie; cine-I ca El mai minunat, să spunem oricui,
De Jertfa Lui Divină și Mareață, de a Lui Iubire, ce cheamă-n așteptare,
De Marea Zi, ce vine, stă în față, din El, prin El, și pentru El - slavă, adorare!