Apocalipsa, istorie-n final
Autor: Lidia Cojocaru  |  Album: Diamante  |  Tematica: Revenirea Domnului
Resursa adaugata de LidiaCojocaru09 in 09/07/2025
Apocalipsa, istorie-n final

Apocalipsa, istorie-n final, când «taina fărădelegii», porniva-n cucerire,
Dându-se drept: «soare», «înalt în ideal», real fiind - o mare amăgire.

Când Cel ce îl oprește, va fi luat din drum, «noaptea» își va răsfrânge a ei petale,
Turnând, doar agonie, moarte, haos, scrum - întreg pământ în vai, amar și jale.

Dar este o scăpare din tot ce va sa vină, și ea e prin Golgota, Jertfa lui Isus,
Iubirea Lui și azi, întinde Mână, pace cu Cerul, e doar prin Cel străpuns,

El coborâta, jos pe acest pământ, spre a propune viață, tuturor,
Mulțimi, de m-auziți, azi prin Duhul Sfânt, alergați la El, Izvorul dătător,

De viu Etern, acum și pe vecie, Soarele mai strălucește încă azi,
Fugiti, scăpați de «ziua de urgie», cînd «iadul» întronat, va semăna necaz,

Pe aripa minciunii, pustiirii, el amăgi-va, va distruge, pustii,
Șapte ani, sunt dați « nelegiuirii», șapte ani, de vai și agonii.

Grăbiți, grăbiți acum, la Cel ce e viață, chemarea Lui, mai sună pe pământ,
Iată, că apare « Dimineață», când cei ce-s împăcați cu Tatăl Sfânt,

La tainica chemare-glas arhanghel, vor fi schimbați, în a ochiului clipire,
Și ridicați spre nori, prin Rege-Miel, în Țara cea de vis și strălucire!

Tu, ce azi auzi sau vezi, citești, Domnul poate vrea sa îți vorbească,
Crede-mă, ca nu, nu sunt povești, nici filme de orori, să strășnicească.

Rând cu rând, cuvânt dupa cuvânt, s-a împlinit Scriptura cea divină,
Și tot ce-I scris, nimic nu trece-n vânt, Cerul în iubire întinde Mână:

Veniți, veniți, prin Jertfa cea Mareață, întrați, întrați în barca de salvare,
Mulțimi, mulțimi sa fim, în marea Dimineața, în iubire ridicați, pe aripi vii de Soare!

Apocalipsa, istorie-n final, șapte ani ai «nopții», în arătare,
Ferice-I, toți să fim schimbați prin Har, ferice-I inima, de El în ascultare!
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 13
Opțiuni