Mocnesc focare. .

Mocnesc focare-n așteptare, la un scântei, ce va aprinde,
Dezlănțuind, pe întreaga «mare», inevitabilul, ce tinde,

A-și instala «împărăția», dorință-aprig, mii de ani,
Pierzând eternul, veșnicia, având pe oameni, drept dușmani,

Căci vede-n ei, pe Creatorul; amintindu-și ce a pierdut,
Va stărui, ca Drag Izvorul, sa fie de neconceput.

A omorât, furat, prădat, în rând milenii, prin natura-i,
Văzându-se, drept «împărat», va scălda-n urgie-ai, ura-i -

Întreg planetă-frumusețe; o cât de important, e acum,
Când auzim Glas-Viu-Tandrețe, de a scăpa, de vai și scrum!

Peste veacuri, mai rasună, chemarea-I blândă, la viață,
Ea-n Iubire, strânge, adună, mărgăritare-n Dimineață,

O, ce voce - suflet drag, de îi simți susurul blând,
Fii, prin Mire-n Sfânt meleag, completare-n mare rând,

Ce vor moșteni-n Lumină, veșnicia în splendoare,
S-a dat o Jertfă, ca de tină, spălat sa fie om, popoare!

E calm, înainte de furtună, mocnesc focare-n așteptare,
Se mai aude Veste Bună, ferice-i sufletu’ -n Iertare!