LUMINA ETERNITĂŢII...

Acea Lumină plină de candoare
M-a-nvăluit uşor, m-a cucerit
M-a scos din crâncena strânsoare
Şi dor de Paradis mi-a dăruit.

O, nu regret c-am acceptat să vină
Abia atunci am înţeles deplin
De ce o stare dulce şi senină
N-o poţi amesteca în ură şi venin...

Îmi dă orientare spre eternitate,
Mă spală de colbul care s-a depus
Şi-n clipe grele, de singurătate
Îm dă priviri ce-nveselsc nespus...

Iar noaptea densă care uneori
Mă mai cuprinde să mă prăbuşească
E dispersată de raze şi culori
Din faţa-i dalbă, tinerească.

Acea Lumină plină de mistere
M-a cucerit uşor, m-a dezgheţat
Şi mă ghidează, lin, spre alte sfere
De unde mă întorc îndestulat.

22 Septembrie, 2008